Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Pakistan: atentat împotriva preşedintelui
Mai multe focuri de armă automată au fost trase ieri în direcţia avionului preşedintelui pakistanez Pervez Musharraf, la câteva minute de la trecerea aparatului pe lângă o bază militară situată în apropiere de capitala Islamabad, au anunţat surse oficiale. „Agenţiile de poliţie şi de securitate au auzit împuşcături în apropiere de baza aeriană Chaklala şi mai târziu au descoperit două arme antiaeriene pe acoperişul unei case“, a afirmat un oficial al poliţiei, fără alte detalii. Potrivit unui fotoreporter de la Associated Press, aproximativ 200 de poliţişti şi soldaţi au înconjurat casa unde au fost descoperite armele. Doi oficiali din domeniul securităţii au afirmat că sunt în căutarea unui cuplu care a închiriat casa în această săptămână. Potrivit televiziunii de stat pakistaneze, preşedintele Pervez Musharraf a decolat ieri de la baza aeriană şi a aterizat în siguranţă la Turbat (sud-vest). Preşedintele Musharraf, un aliat important al SUA în războiul împotriva terorismului, a fost în două rânduri ţinta unor atacuri care au vizat vehiculul cu care circula, ambele atacuri fiind comise la Rawalpindi, în apropiere de Islamabad. Europa se pregăteşte de reizbucnirea gripei aviare După ce autorităţile din Germania şi Franţa au descoperit păsări sălbatice moarte, infectate cu virusul H5N1, mai multe state Europene au început să reintroducă măsuri pentru gestionarea unei noi izbucniri a gripei aviare. După confirmarea unui focar de gripă aviară în landul Turingia (est), autorităţile federale de la Berlin au decis să ridice nivelul de alertă. Şi Olanda a dispus restricţionarea comercializării de carne de pasăre în anumite zone ale ţării, însă a refuzat să precizeze cu exactitate unde anume a fost depistat virusul gripei aviare. Între timp, şi Franţa - cel mai mare producător de carne de pasăre din Europa - a confirmat primele cazuri de infectare cu virusul gripei aviare în mai bine de un an, după ce s-au descoperit trei lebede moarte, infectate, în estul ţării, la Moselle. Michel Barner, ministru al agriculturii şi pescuitului, a spus că păsările domestice trebuie să fie ţinute închise sau protejate cu plase, pentru a se evita orice contact cu păsările sălbatice. Anul trecut, 13 state UE au confirmat existenţa pe teritoriul lor a unor cazuri de gripă aviară, de cele mai multe ori fiind vorba de păsări sălbatice. Rusia nu scapă de obsesia ameninţării NATO Rusia a reafirmat ieri că prezenţa unui sistem american antirachetă în Europa va constitui „o serioasă ameninţare“ pentru apărarea sa şi că intrarea Georgiei şi a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică va avea impact asupra relaţiilor sale cu NATO. Referindu-se la extinderea NATO, ministrul adjunct de externe rus, Andrei Denisov, a afirmat că „intrarea Georgiei şi a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică nu poate să nu aibă efect asupra relaţiilor Rusiei cu aceste ţări, precum şi cu organizaţia, în general“. „Rusia nu vede argumente raţionale în extinderea NATO către est din punct de vedere al securităţii acestor state membre“, a insistat Andrei Denisov. „Este evident că aceasta nu va contribui la întărirea atmosferei de încredere şi cooperare în Europa“, a continuat el.