Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 18 Iunie 2007

Guvernul irakian critică strategiile militare americane

SUA riscă să creeze noi miliţii furnizând arme triburilor irakiene, a avertizat primul-ministru Nuri al-Maliki într-un interviu publicat pe site-ul revistei „Newsweek“, estimând că dreptul de a lua astfel de decizii îi revine guvernului său. „Forţele coaliţiei nu stăpânesc cultura şi istoria triburilor. Guvernul irakian ar trebui să facă această muncă, înarmând grupuri tribale care doresc să ni se alăture, cu condiţia ca ele să nu aibă legături cu terorismul“, a continuat el. Potrivit lui Maliki, înarmarea acestor triburi trebuie să se facă sub controlul statului irakian şi ele ar trebui să prezinte garanţii că nu vor antrena noi miliţii. Premierul irakian a precizat că a instalat restricţii de circulaţie noaptea, iar guvernul său a lansat apeluri la calm şi autodisciplină, inclusiv membrilor clerului, cunoscându-le influenţa.

Noii radicali islamişti ameninţă Spania

Serviciile secrete spaniole (CNI) sunt alarmate de apariţia în ţară a radicalilor islamişti şi jihadişti proveniţi din a doua generaţie de imigranţi, se arată într-un articol publicat ieri de ziarul „El Pais“. Potrivit unui extras al raportului CNI intitulat „Evoluţia ameninţării terorismulu islamist în Spania“, citat de ziar, ameninţarea teroristă este ridicată ca urmare a ultimelor ameninţări ale reţelei Al-Qaida proferate la adresa Spaniei după începerea proceselor împotriva autorilor atentatelor din 11 martie 2004, soldate cu 191 de morţi şi 1.841 de răniţi. Al-Qaida a proclamat recent că Spania face parte din regatul musulman Andalus, în urma ocupării de către mauri a unei părţi a Peninsulei iberice, între secolele al VIII-lea şi al XV-lea. Potrivit ziarul „El Pais“, aceşti noi terorişti ar fi adepţii curentului islamic „takfir”, care se caracterizează prin faptul că permite adepţilor săi să se abată de la regulile musulmane pentru a se ascunde. Membrii săi au recurs chiar la delincvenţa de drept comun pentru a-şi finanţa activităţile.

Coreea de Nord acceptă închiderea complexelor nucleare

Coreea de Nord a cerut inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) o discuţie privind închiderea principalului său complex nuclear, a anunţat agenţia de presă nord-coreeană KCNA. Oficialităţile comuniste au făcut această solicitare în momentul în care problema deblocării fondurilor bancare nord-coreene este aproape rezolvată. Ri Je Son, responsabil nord-coreean pentru energie atomică, i-a scris directorului AIEA, Mohamed ElBaradei, o scrisoare privind procedurile de verificare a închiderii reactorului de la Yongbyon.

Spectaculoasă campanie anticorupţie în Croaţia

Şase funcţionari ai Fondului croat pentru Privatizare, printre care trei vicepreşedinţi ai instituţiei de stat, suspectaţi de corupţie, au fost arestaţi de poliţie. „Le-am arestat pe aceste persoane suspectate că ar fi primit mită şi că s-ar fi asociat în acţiuni criminale“, a declarat şeful poliţiei croate, Marijan Benko. Peste 150 de poliţişti au participat la arestările făcute în toată ţara, iar aproximativ 350.000 de euro au fost confiscaţi în urma percheziţiilor la domiciliile suspecţilor. Operaţiunea a intervenit după o anchetă care a durat aproape un an, iar potrivit lui Bajici, ancheta va duce, cu siguranţă, la anularea unor privatizări din ultimii ani.