Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Convorbiri istorice dintre SUA şi Iran
Iranul şi SUA au început, ieri, la reşedinţa din Bagdad a primului- ministru irakian Nouri al-Maliki, în „zona verde“ a oraşului, primele negocieri bilaterale la nivel de ambasadori de după 1980, când au fost întrerupte relaţiile diplomatice dintre cele două ţări. Aceste negocieri irano-americane, care au ca temă exclusivă doar securitatea Irakului, survin la scurt timp după întrevederea de la Sharm-el-Sheik, în Egipt, dintre secretarul de stat american, Condoleezza Rice, şi omologul ei iranian, Manuchehr Mottaki. Atât partea americană, cât şi cea iraniană a convenit să nu abordeze şi aspecte privind programului nuclear iranian. Hugo Chavez închide gura opoziţiei Cel mai vechi canal de televiziune din Venezuela, Radio Caracas Television (RCTV), ultimul pe care erau prezente punctele de vedere ale opoziţiei, a încetat să emită în noaptea de duminică spre luni, de la ora locală 23:59, după 54 de ani de existenţă. Această măsură extremă intervine după expirarea termenului de reînoire a concesionării, pe care guvernul preşedintelui Hugo Chavez a refuzat s-o facă, în pofida criticilor formulate în străinătate. Cu puţin timp înainte de oprirea emisiunii, o mare parte a celor 3.000 de salariaţi ai RCTV, dintre care mulţi aveau lacrimi în ochi, au apărut pentru ultima oară pe ecran ţinându-se de mână şi au cântat imnul naţional, îndemnând la unitate şi prietenie, în timp ce preşedintele canalului, Marcel Granier, s-a declarat sigur că „democraţia şi RCTV vor reveni în Venezuela“. Pe de altă parte, partizanii preşedintelui Chavez au tras cu artificii pentru a sărbători încetarea emisiunilor RCTV, pe care şeful statului l-a acuzat de a fi „pucist“ şi de a fi sprijinit lovitura de stat eşuată împotriva lui, din anul 2002. Ministrul japonez al Agriculturii s-a sinucis Ministrul japonez al Agriculturii, Toshikatsu Matsuoka, care a avut o tentativă de sinucidere, a murit, a anunţat, ieri, postul public de televiziune NHK. Potrivit presei japoneze, Matsuoka a fost implicat în mai multe scandaluri financiare, declarând, într-un astfel de caz, cheltuieli suplimentare ale biroului său, deşi nu trebuia să plătească chirie. El a negat, însă, orice implicare în astfel de acţiuni. Ministrul a fost descoperit inconştient într-o cameră dintr-un complex rezidenţial, destinat politicienilor niponi din centrul capitalei, situat în apropierea Parlamentului. Unul dintre asistenţii săi l-a găsit pe demnitar după ce acesta încercase să se spânzure, dar medicii nu au mai putut să-l salveze. Tragedie în urma unui exerciţiu antitero Un băiat în vârstă de 13 ani şi-a pierdut viaţa, într-un exercitiu antiterorist, transformat în tragedie, în Brazilia. Mai mult, alţi 11 copii au fost răniţi, dintre care 6 grav, într-un exerciţiu simulat de luare de ostatici, organizat de poliţia din orăşelul Mato Grosso. Scenariul exerciţiului era unul de rutină: echipele antitero ale poliţiei urmau să intervină pentru a salva copiii aflaţi într-un autobuz capturat de terorişti. În demonstraţia care a avut loc în faţa a 500 de privitori, forţele de intervenţie urmau să folosească gloanţe de cauciuc. Totul a sfârşit, însă, într-o baie de sânge, pentru că unul dintre poliţişti şi-a încărcat arma cu muniţie reală.