Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pensiile de serviciu vin recalculate din 14 septembrie
Beneficiarii pensiilor de serviciu, cu excepţia celor militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, vor încasa, din 14 septembrie, noile cuantumuri ale drepturilor de pensie, informează Casa de Pensii. În această categorie intră pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, funcţionarilor publici parlamentari, deputaţilor şi senatorilor, personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, personalului Curţii de Conturi, care au fost recalculate. Premierul Emil Boc a anunţat, în iulie, că până la 1 septembrie vor fi recalculate 6.250 pensii speciale ale personalului auxiliar din instanţe, diplomaţilor, parlamentarilor, personalului aeronautic şi al Curţii de Conturi, iar până la sfârşitul acestui an vor fi recalculate 168 de mii de pensii militare de stat, urmând ca acestea să fie achitate într-un nou cuantum după 1 ianuarie 2011. Nu vor fi diminuate pensiile militare de stat mai mici de 3 mii de lei.