Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
Peste 12.000 de copii cu ambii părinți plecați
Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate era, la finele anului trecut, de 12.286, cu 53 mai puţini faţă de sfârşitul trimestrului III, conform datelor Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. Dintre aceștia, 11.476 se aflau în îngrijirea rudelor, fără măsuri de protecţie, restul fiind plasaţi la un asistent maternal, centre de plasament sau alte familii. Totodată, 55.146 de copii aveau un părinte plecat în străinătate, iar dintre aceştia 53.416 erau în grija rudelor. (C. Z.)



.jpg)