România se clasează pe locul 22 din 25 de ţări în ceea ce priveşte transparenţa datelor legate de istoricul autovehiculelor second-hand importate, reiese din ediţia anuală a Indicelui de Transparenţă,
Piaţa apelor minerale, un miliard de euro
Piaţa apelor minerale din România valorează, la ora actuală, un miliard de euro, în timp ce, la nivel mondial, afacerile din această industrie vor ajunge în trei ani la 174 de miliarde de euro, potrivit lui Jean Valvis, preşedintele unei companii din domeniu. „Media europeană de consum este de 150 de litri pe an, iar în România este de 70 de litri pe an/cap de locuitor. (...) Investiţiile vor continua în acest sector. Noi avem ape mult mai bune şi mai curate decât alţii, cu apele lor sărate. Şi Aquacarpatica, şi Borsec, şi Dorna sunt mai bune decât Pellegrino, Gerolsteiner şi alte sărături“, a spus Valvis într-o conferinţă de specialitate.


