Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Piaţa medicamentelor, verificată de Consiliul Concurenţei
Analiza sectorului de producţie şi distribuţie a medicamentelor se va face pentru a determina practicile neconcurenţiale care blochează scăderea preţurilor
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pentru cunoaşterea pieţei distribuţiei angro de medicamente, în vederea identificării şi corectării unor posibile disfuncţionalităţi de natură anticoncurenţială, se arată într-un comunicat al autorităţii naţionale de concurenţă. „Această investigaţie nu urmăreşte anchetarea şi sancţionarea anumitor companii, ci vizează examinarea structurii pieţei în acest sector, luat ca un întreg. În cadrul acestei anchete se vor analiza practicile comerciale existente între producătorii şi distribuitorii de medicamente, precum şi posibilele bariere artificiale create ca urmare a acestor practici“, a declarat Gheorghe Oprescu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Din informaţiile obţinute de către autoritatea de concurenţă, atât prin monitorizarea proprie a pieţei, cât şi din cazurile finalizate în cursul anului 2008 (investigaţiile pe piaţa insulinei, respectiv a dializei), Consiliul Concurenţei este preocupat de posibilitatea ca pe această piaţă, a distribuţiei angro de medicamente, concurenţa să nu funcţioneze în mod optim. „Consiliul Concurenţei este îngrijorat de existenţa unor practici care pot împiedica manifestarea concurenţei cu privire la anumite medicamente, fără a asigura beneficiarilor sau consumatorilor un avantaj corespunzător şi fără a conduce la practicarea în mod durabil a unor preţuri substanţial mai reduse pentru consumatori“, a precizat preşedintele autorităţii de concurenţă, Gheorghe Oprescu.