Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pierderi monumentale la bursele asiatice
▲ Zvonul unei recesiuni a economiei SUA a dus la prăbuşirea burselor asiatice pentru a doua zi consecutiv ▲ Căderea a depăşit nivelul de 5% la Tokio şi de 8% la Hong Kong, iar şedinţele bursiere de la Bombay şi Seul au fost suspendate după căderi spectaculoase ▲ Singura bursă din regiune care a scăpat relativ neatinsă de panică a fost cea din Noua Zeelandă, cunoscând o cădere de doar 1,09% ▲
Bursele asiatice s-au prăbuşit ieri pentru a doua zi consecutiv, indicele regional înregistrând cel mai puternic declin din ultimii 18 ani, pe fondul temerilor referitoare la încetinirea economiei mondiale. Acestea au suferit ieri noi pierderi monumentale, panicate de către perspectiva unei recesiuni economice în Statele Unite ale Americii, important client al exporturilor asiatice, şi de efectele ce le-au putea avea supra economiei mondiale, informează AFP. Degringolada a depăşit nivelul de 5% la Tokio şi de 8% la Hong Kong, iar şedinţele bursiere de la Bombay şi Seul au fost suspendate după căderi spectaculoase. Pieţele din Asia avuseseră deja luni o zi „neagră“, contaminând pieţele europene, care s-au prăbuşit până la cele mai scăzute niveluri atinse după atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii. La Tokio, a doua piaţă financiară a lumii, indicele Nikkei, al principalelor titluri de pe bursa din capitala niponă, a încheiat şedinţa bursieră în scădere cu 5,65%, până la cel mai redus nivel al ultimelor 28 de luni, marcând şi cea mai mare cădere de o zi înregistrată de la 11 septembrie 2001, această cădere venind după pierderile de luni, când Nikkei a înregistrat o scădere de 3,86%. Pe tot restul continentului asiatic, investitorii au vândut masiv acţiunile deţinute, pentru a doua zi la rând. Indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong, scădea cu 8,04% la jumătatea şedinţei bursiere, iar indicele compozit al bursei din Shanghai a pierdut 4,07%, informează AFP. Suspendare a şedinţei bursiere, la Seul La Seul, şedinţa bursieră a fost temporar suspendată după ce indicele Kospi a suferit o cădere de 6,23%. Situaţia s-a stabilizat într-o oarecare măsură la reluarea şedinţei, iar principalul indice al pieţei sud-coreene a terminat şedinţa cu o scădere de doar 4,43%. Şedinţa de tranzacţionare a fost întreruptă temporar şi la Bombay, după o cădere spectaculoasă de 9,75% a indicelui Sensex, în deschidere. La reluarea tranzacţionării, pierderile s-au redus considerabil, indicele înregistrând o scădere de doar 3,47%. Bursa din Bombay depăşise deja recordul de pierderi pentru o singură şedinţă, care până ieri era de 7,41. „Este posibil ca ceea ce era mai rău să fi trecut. Piaţa trebuie să îşi revină după pierderile suferite. Această panică nu are nici un motiv raţional, pentru că elementele fundamentale ale economiei indiene nu se pot schimba de la o zi la alta“, a declarat directorul companiei Firstcall India Equity Advisors, VVLN Sastry. Toate bursele asiatice au suferit pierderi semnificative La jumătatea şedinţei de tranzaţionare de ieri, bursa din Singapore suferea o cădere de 4,83%, cea din Kuala Lumpur de 3,99%, cea din Bangkok de 4,45% iar cea din Jakarta începea şedinţa bursieră în scădere cu 9,10%. La închidere, bursa din Sydney înregistra o cădere fulminantă de 7,05%, cea mai mare înregistrată din octombrie 1997. „Este un adevărat măcel, situaţia actuală este imposibil de descris“, a declarat un trader al ABN Amro, Justin Gallagher. Bursa din Manilla a încheiat ziua de ieri cu o cădere de 5,52%, iar cea din Taipei s-a prăbuşit cu 6,51%. Singura bursă din regiune care a scăpat relativ neatinsă de panică a fost cea din Noua Zeelandă, cunoscând o cădere de doar 1,09%. Temerile investitorilor asiatici privind starea economiei americane, grav afectată de criza sectorului creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc, nu au fost spulberate de către discursul preşedintelui american George Bush, care a promis un plan de scutiri fiscale de 150 miliarde de dolari, şi nici de perspectiva unei reduceri considerabile a dobânzii de politică monetară de către Federal Reserve, sistemul american de bănci centrale. „Atât timp cât Guvernul american nu va injecta fonduri publice pentru a rezolva problema crizei creditelor, temerile legate de starea economiei nu vor dispărea“, a estimat un analist al Mizuho Investors Securities din Tokio, Osamu Tamada. „Cel mai mult ne temem de posibilitatea ca scăderea ritmului de creştere economică în SUA să se propage şi în restul lumii. Asistăm la o panică subită, cauzată de îngrijorările legate de perspectivele economiei şi ale pieţelor bursiere mondiale“, a adăugat vicepreşedintele South China Securities din Hong Kong, Howard Gorges. Pieţele americane au fost închise luni datorită unei sărbători naţionale, lucru ce a accentuat volatilitatea indicilor, investitorii neavând nici o direcţie clară.