Compania Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a ajuns la un acord de principiu cu Azomureş, principalul combinat din industria îngrășămintelor din țară, cu privire la termenii de
Poliţişti înarmaţi pe străzile Romei
Poliţiştii municipali din Roma vor fi dotaţi cu arme la începutul anului şcolar, a anunţat primarul de dreapta al capitalei italiene, Gianni Alemanno.
„După 35 de ani, poliţia municipală din Roma va fi nou dotată cu arme pentru a garanta siguranţa cetăţenilor“, a declarat Gianni Alemanno, citat de presa italiană. „Negocierile au durat mult, dar toate sindicatele au semnat. Textul va fi supus unui vot în cadrul consiliului municipal în septembrie“, a precizat acesta. Poliţiştii municipali vor fi supuşi unui antrenament „similar celui al poliţiei naţionale“, potrivit lui Alemanno, candidatul dreptei provenind dintr-un partid profascist (MSI) care a cucerit oraşul de stânga în aprilie. Alessandro Marchetti, un reprezentant al sindicatului poliţiei municipale, Sulpm, a salutat decizia ca fiind „un moment istoric pentru securitatea oraşului, care ar putea conta în curând pe 6.000 de poliţişti urbani“, potrivit unui comunicat oficial. Primarul Romei a renunţat, cel puţin temporar, la o decizie privind interdicţia de a controla gunoaiele, în special cu scopul localizării persoanelor fără adăpost şi a nomazilor.



.jpg)