Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Poluare cu petrol în Marea Galbenă
Cel puţin 1.500 de tone de ţiţei s-au deversat în Marea Galbenă, în urma exploziei unei conducte petroliere, iar autorităţile chineze au declanşat o operaţiune de urgenţă pentru recuperarea petrolului. Zeci de nave specializate se află în zona afectată, unde încearcă să recupereze petrolul scurs în urma accidentului care a avut loc vineri, în apropiere de portul Dalian, din nord-estul Chinei. Autorităţile au afirmat că operaţiunile de recuperare a petrolului vor dura circa zece zile, însă nu au precizat dacă scurgerea a fost oprită. Conform presei oficiale, explozia a avut loc vineri într-un depozit aparţinând China National Petroleum Corp, aflat în apropiere de portul Xingang, în provincia Liaoning, provocând un incendiu de proporţii, care nu fusese stins complet până ieri dimineaţă.



.jpg)