Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pompierii SMURD acordă prim ajutor în cinci puncte din Capitală
Pompierii SMURD acordă asistenţă medicală de urgenţă în cinci puncte din Capitală, măsura fiind luată în condiţiile în care sunt prognozate temperaturi caniculare şi creşterea indicelui de conform termic în Bucureşti.
Cele cinci puncte de acordare a primului ajutor vor fi instalate de joi până marţi, de la ora 10.00 la 19.00, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti. Astfel, punctele se vor afla în Piaţa Unirii - în parcarea din faţa Magazinului Unirea, Piaţa Universităţii - lateral de Hotelul Intercontinental (în faţa Teatrului Naţional), Piaţa Romană - în alveola de la staţia RATB, Piaţa Victoriei - între Calea Victoriei şi B-dul Lascăr Catargiu şi Magazinul Obor - zona din faţa magazinului, spre pasaj. Autospecialele ISUMB vor fi amplasate astfel încât să nu încurce traficul auto, pietonal şi să permită accesul persoanelor afectate de căldură, urmând să fie dotate cu dozatoare şi bidoane cu apă potabilă.