Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Prea puțini angajaţi în domenii culturale
România înregistrează cel mai scăzut număr de angajaţi în domeniile culturale din statele Uniunii Europene (UE), cu o cotă de 1,2%, la polul opus situându-se Luxembourg, care a raportat o cotă de 4,4%, potrivit unui raport Eurostat. În 2015, aproape 6,5 milioane de oameni erau angajaţi în sectorul cultural în UE, reprezentând aproape 3% din numărul total de angajaţi. Aproape două milioane dintre cei angajaţi erau artişti şi scriitori, în timp ce aproape jumătate dintre aceștia (49%) erau freelanceri. Cea mai mare cotă a celor angajaţi în domenii culturale a fost înregistrată în Luxemburg (4,4%), Estonia şi Suedia (4,1%), Finlanda (4%). La polul opus se găsesc state precum România (1,2%), Slovacia (2%), Grecia (2,1%), Bulgaria şi Portugalia (2,3%).



.jpg)