Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Premierul britanic a prezentat scuze nord-irlandezilor
Premierul britanic David Cameron a prezentat marţi scuze pentru masacrarea a 14 demonstranţi catolici în duminica sângeroasă din 30 ianuarie 1972, în urma intervenţiei în forţă a armatei britanice împotriva unei manifestaţii organizată la Londonderry, în Irlanda de Nord, transmit agenţiile internaţionale de presă. "Ceea ce s-a întâmplat în "Bloody Sunday" nu a fost nici justificat, nici justificabil. A fost greşit", a afirmat Cameron, într-o declaraţie solemnă susţinută în Camera Comunelor, anunţând rezultatele anchetei publice privind evenimentele sângeroase din urmă cu 28 de ani. Potrivit premierului britanic, "cei 12 ani de anchetă au dus la concluzia indubitabilă că soldaţii şi-au pierdut controlul şi au acţionat fără să fie provocaţi". Raportul - cinci mii de pagini care includ peste 2.500 de mărturii, şi pentru care au fost cheltuite 190 milioane de lire sterline - conţine "concluzii şocante", a declarat prim-ministrul. Raportul a fost dat publicităţii marţi, la capătul a 12 ani de anchetă, după ce investigaţia iniţială din 1972 i-a exonerat pe soldaţii care au tras asupra demonstranţilor pentru drepturi civile la Londonderry, al doilea oraş nord-irlandez. Cunoscut sub denumirea de "Bloody Sunday", evenimentul a fost unul cele mai traumatizante din perioada violenţelor dintre comunităţile catolică şi protestantă din Irlanda de Nord, soldate cu 3.500 de pierderi de vieţi omeneşti şi cărora le-a pus capăt acordul de pace semnat în 1998.