Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor
Preoţii Coralei „Ierotheos“, în pelerinaj la mănăstirile din Ucraina
Corala „Ierotheos“, a preoţilor Protopopiatului Oneşti, va merge, în această săptămână, într-un pelerinaj la mănăstirile din Ucraina. Pelerinajul are loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. „După ce vom ajunge în Crimeea, vom fi aşteptaţi de un preot rânduit de PF Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainiene. Vom merge în mai multe locuri sfinte pentru a ne ruga şi pentru a ne întări duhovniceşte. Ne bucurăm pentru că am primit înalta binecuvântare de la PF Vladimir pentru acest pelerinaj, care se va încheia pe data 19 aprilie“, a spus pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. (C.C.)



.jpg)