Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Preşedintele Băsescu face o vizită de două zile în Franţa
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că vizita oficială pe care a început-o, ieri, în Franţa „are ca element central un dejun de lucru“ cu preşedintele Sarkozy, menţionând că miniştrii care îl însoţesc „vor avea şi momente de program separat“ şi că nu vor exista declaraţii de presă. Băsescu a menţionat că obiectivul deplasării în Franţa este consolidarea parteriatului strategic al României cu această ţară.
„Miniştrii care mă însoţesc vor avea şi momente de program separat pe domeniile lor de activitate“, a spus Băsescu, menţionând că pe parcursul vizitei în Franţa nu vor exista declaraţii de presă. Din delegaţia care îl însoţeşte pe preşedinte fac parte miniştrii Turismului, Externelor, Economiei şi Transporturilor. De asemenea, preşedintele este însoţit de Ilie Năstase. Vizita preşedintelui Traian Băsescu în Franţa are loc la invitaţia omologului său, Nicolas Sarkozy. În cea de-a doua zi a vizitei oficiale, preşedintele Traian Băsescu va vizita centrala nuclearelectrică de la Flamanville.