Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Preşedintele BCE susţine înfiinţarea fondului monetar european
Ideea înfiinţării fondului monetar european (FME) este sprijinită de preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, care a explicat că autorităţile de reglementare din sectorul bancar trebuie să analizeze profund această idee, transmite BBC. „Am studiat propunerea şi pot spune că merită examinată“, a afirmat Trichet, după un discurs rostit în California. Ideea înfiinţării fondului monetar european este destinată să evite repetarea unei crize de genul celei din Grecia. „Spiritul inovator în domeniul financiar trebuie să continue. Ar fi o mare, mare greşeală dacă nu se va întâmpla asta“, a explicat oficialul BCE. El a adăugat că un asemenea fond nu ar trebui numit fond „monetar“, deoarece ar trebui creat de statele membre ale zonei euro. Cancelarul german, Angela Merkel, a afirmat săptămâna trecută că înfiinţarea unui FME, care să gestioneze crizele din zona euro în situaţii precum cea în care se află Grecia, va trimite un semnal clar pieţelor care speculează o posibilă prăbuşire a euro. În ultimele luni, euro s-a depreciat semnificativ faţă de dolar din cauza problemelor cu care se confruntă Grecia. Economistul şef al Băncii Centrale Europene, Jürgen Stark, a respins însă ideea înfiinţării unui FME, argumentând că acest lucru ar putea reprezenta începutul unei nivelări financiare europene, care ar fi „foarte costisitoare“. Reprezentanţii Comisiei Europene au salutat ideea înfiinţării unui astfel de fond, iar Franţa susţine „în principiu“ crearea unei instituţii care ar însemna „o coordonare mai puternică a politicii economice şi financiare“, „o cerinţă a Franţei încă de la înfiinţarea zonei euro“.