În miez de toamnă, sezonul murăturilor este în toi. La piaţa Obor aglomeraţia este mare.
Legumele pentru murături şi conserve se cară cu sacii şi sacoşele-mamut. Preţurile au început să crească. Varza albă se vinde cu 0,80 lei, iar cea roşie cu 2 lei kilogramul, conopida este destul de scumpă - 4 lei, iar castravaţii s-au scumpit până la 5 lei un kilogram. Pepenii pentru murat sunt la 2 lei pentru un kilogram. Gogonelele costă invariabil la toate tarabele 2 lei. Iuţeala hreanului se poate cumpăra cu 10 lei kilogramul, iar legătura cu rădăcini curăţate costă 2 lei. Gogoşarii şi ardeii kapia sunt apreciaţi între 4 şi 6 lei un kilogram. Ardeiul iute se vinde la un leu legătura de 5 bucăţi şi între 5 şi 10 lei kilogramul în funcţie de calitate şi iuţeală.
Sfecla roşie e 2 lei kilogramul. Usturoiul românesc se vinde cu 10 lei, iar cel chinezesc cu 14 lei, ridichile negre costă 2 lei kilogramul, iar cele roşii de seră un leu legătura. Mănunchiul de mărar uscat costă la fel ca ramurile de vişin, adică un leu. La ţelină oferta este generoasă: la bucată se dau plecând de la unu până la 5 lei, cu sau fără frunze, iar kilogramul costă 6 lei. Legăturile de cimbru, tarhon, leuştean, mentă, busuioc, salvie costă invariabil un leu. Fasolea boabe mică e 10 lei, iar cea mai mare 13 lei pentru un kilogram. Cartofii, fie albi, fie roşii, au acelaşi preţ: 2,5 lei. Ceapa albă e tot 2,5 lei, iar cea roşie costă 3,5 până la 4,5 lei kilogramul. Dovleacul pentru plăcintă costă 2 lei kilogramul, iar cei pentru ornament de la 3 la 6 lei bucata. Prunele pentru magiun au ajuns la 2,5 lei, merele, în funcţie de calitate şi aspect, costă de la un leu la 5 lei kilogramul. Strugurii pentru vin au rămas la 2,5 lei kilogramul, din luna septembrie, iar cei de masă au ajuns la 5 lei pentru un kilogram. Gutuile pentru gem pot costa 2 lei pentru un kilogram sau cele altoite, mari şi galbene ajung la 4 lei. Perele de toamnă costă 6 lei kilogramul, iar prunele uscate şi afumate 10 lei. Preţul ciupercilor de ciupercărie este în funcţie de calitate, între 6 şi 11 lei. (Corneliu Ciocan)