Executivul a adoptat vinerea trecută actul normativ privind reducerea temporară a nivelului accizei pentru motorină. Diminuarea de 11% a accizei la motorina standard, adică de 30 bani/l (sau 36 bani/l cu tot cu
Primăriile vor fi închise timp de două ore
Angajaţii din primării şi din sectorul asistenţei sociale se vor afla astăzi, 23 iulie, în grevă de avertisment, astfel că programul cu publicul este suspendat în intervalul orar 11:00 - 13:00. Sindicaliştii critică măsurile anunţate de Guvern care îi vizează direct pe angajaţii din administraţie. Potrivit lui Dan Cârlan, preşedintele Sindicatului Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România, citat de Agerpres, peste o săptămână ar urma să aibă loc şi greva generală „dacă Guvernul nu se aşează la discuţii cu reprezentanţii administraţiei publice locale”. (O.N.)


