Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Primele monede cu imaginea regelui Charles al III-lea
Efigia oficială prezentă pe moneda regelui Charles al III-lea a fost dezvăluită recent de Monetăria Regală din Marea Britanie, informează DPA/PA Media. Imaginea regelui va putea fi văzută începând din decembrie pe monedele de 50 de pence, care vor intra treptat în circulaţie. Între timp, monetăria a lansat, la 3 octombrie, o serie de monede memoriale pentru a o comemora pe regina Elisabeta a II-a. Pe moneda comemorativă de 5 lire va apărea și chipul regelui.
Efigia regelui a fost creată de sculptorul Martin Jennings şi a fost aprobată personal de Charles, a precizat Monetăria. Conform tradiţiei, portretul regelui este orientat spre stânga, în direcţia opusă faţă de cel al reginei Elisabeta a II-a. „Charles a urmat tradiţia generală, pe care o avem în ceea ce priveşte monedele britanice, ca monarhul să fie reprezentat în direcţia opusă comparativ cu predecesorul său”, a precizat Chris Barker de la Muzeul Monetăriei Regale. El a descris portretul ca fiind „demn şi graţios, reflectând anii săi în serviciu”.
Inscripţia în limba latină din jurul efigiei va fi „Charles III.D.G.REX.F.D.5 pence / 5 pounds.2022”, care se traduce „Regele Charles al III-lea, prin harul lui Dumnezeu, apărător al credinţei”. Reversul monedei comemorative de 5 lire prezintă două portrete noi ale reginei Elisabeta a II-a. Designul a fost creat de artistul John Bergdahl, în colaborare cu Monetăria Regală.
Cu sediul în Llantrisant, în sudul Ţării Galilor, Monetăria Regală a prezentat Familia Regală pe monede de peste 1100 de ani, documentând fiecare monarh de la Alfred cel Mare încoace.