Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Primii trei comisari desemnaţi, audiaţi în comisiile PE
La începutul acestei săptămâni, deputaţii europeni au examinat, în cadrul comisiilor parlamentare, trei noi comisari desemnaţi, care vor înlocui comisarii ce şi-au părăsit posturile înainte de sfârşitul mandatului. Unda verde finală va fi dată, în cazul în care cei trei îi vor convinge pe eurodeputaţi că sunt pregătiţi pentru posturile de comisari, în septembrie, la Strasbourg. Comisarul desemnat belgian, Karel de Gucht, îl înlocuieşte pe Louis Michel în domeniul dezvoltării şi ajutorului umanitar. Audierea lui Karel de Gucht, fost deputat european între 1980 şi 1994 şi prim-ministru între 1995 şi 2003, a avut loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei parlamentare pentru Dezvoltare. Fostul ministru al Finanţelor din Lituania, Algirdas Šemeta, este candidat pentru postul de comisar pentru Programare financiară şi buget şi o înlocuieşte pe Dalia Grybauskaite, care a fost aleasă preşedintă a Lituaniei, iar polonezul Pawel Samecki candidează la postul de comisar pentru Politica regională.