Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Produsele agricole, promovate pe bani europeni
Un număr de 27 de programe destinate promovării produselor agricole în Uniunea Europeană şi în ţări terţe au primit săptămâna trecută aprobarea Comisiei Europene. Cele mai multe dintre programe se vor derula pe o perioadă de trei ani cu o alocare financiară de la bugetul Uniunii de 39 de milioane de euro. Acestea vizează diverse categorii de produse, cum ar fi fructele şi legumele proaspete şi prelucrate, produsele lactate, produsele de calitate superioară (DOP, IGP, STG şi produse ecologice), florile, carnea de calitate superioară şi, de asemenea, în premieră, carnea de oaie. „Mă bucur să confirm sprijinul nostru pentru aceste programe de promovare noi, care includ, pentru prima oară, carnea de oaie. Sper că aceste programe vor stimula consumul şi vânzările în această perioadă dificilă. În ultimii 5 ani, UE a devenit un exportator net de produse agroalimentare, iar valoarea exporturilor a crescut mai rapid decât volumul, deoarece consumatorii din alte părţi ale lumii apreciază tradiţiile, standardele de calitate şi gusturile Europei“, a declarat fostul comisar european pentru agricultură, domnul Dacian Cioloş. Din cele 43 de propuneri de programe care vizau atât piaţa internă, cât şi ţări terţe, au fost alese pentru cofinanţare, după evaluare, 27 de programe, dintre care 21 vizează piaţa internă, iar 6 vizează ţări terţe. (Oana Nistor)