Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Programul "Înscrieri timpurii", prelungit până la 15 aprilie
Programul "Înscrieri timpurii" a fost prelungit până la 15 aprilie 2010, pentru a veni în sprijinul turiştilor români care doresc să petreacă o vacanţă în România la cele mai mici tarife, informează Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism.
Turiştii vor putea achiziţiona de la agenţiile de turism membre ANAT pachete turistice în cadrul programului "Înscrieri Timpurii", beneficiind astfel de un discount de până la 30 la sută din valoarea totală a pachetului. La ediţia 2010 a acestui program au aderat până în prezent peste 200 de unităţi de cazare. Oferta include hoteluri de la 2 la 5 stele, atât de pe Litoralul Mării Negre, cât şi din staţiuni montane, balneare, Delta Dunării, zone de agroturism etc.



.jpg)