Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Proiecte importante pentru Regiunea Nord-Est, pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de la Iaşia
Mai multe proiecte care vizează dezvoltarea Regiunii Nord-Est vor fi aprobate, mâine, în cadrul şedinţei de guvern de la Iaşi, reuniunea Cabinetului urmând să aibă loc în Sala Senat a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. „Vin la Iaşi 200 de experţi şi consilieri guvernamentali, pentru a pregăti această şedinţă importantă care se va desfăşura la Universitate. Fiecare judeţ din zonă a trimis la guvern propriile proiecte, care au intrat la avizare“, a declarat secretarul de stat în Ministerului Mediului, Dan Cârlan. Oficialul guvernamental a precizat că membrii Guvernului vor sosi la Iaşi încă din această seară, cu o cursă charter, iar mâine-dimineaţă vor participa la diverse întâlniri organizate la Prefectura ieşeană. „Va fi mai întâi o discuţie de jumătate de oră cu prefectul, şeful Consiliului Judeţean şi primarul municipiului, apoi va avea loc o întâlnire cu şefii de deconcentrate. Totodată, vor fi semnate mai multe contracte cu autorităţile locale, care privesc dezvoltarea zonei de agrement Ciric, modernizarea CET şi reamenajarea râului Bahlui“, a declarat secretarul de stat. Potrivit acestuia, premierul Emil Boc se va deplasa, joi dimineaţa, la Suceava, iar în cursul după-amiezii va reveni în judeţul Iaşi, urmând a participa la inaugurarea punctului de trecere pietonal de la Ungheni între România şi Republica Moldova.