Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Propunere pentru creşterea salariilor medicilor rezidenţi
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, a declarat că există o promisiune din partea Ministerului Sănătăţii pentru elaborarea unui act normativ, o ordonanţă care să modifice legea privind salarizarea medicilor rezidenţi, astfel încât veniturile acestora să crească. „Sunt trei propuneri: fie rezidenţii primesc salariile fără să fie impozitat fondul de salarii, fie primesc salariile şi o bursă din partea Ministerului Educaţiei Naţionale în sumă de 200 de euro, ei fiind şi în procesul de învăţământ, fie primesc plata salariilor sub formă de bursă, bursele fiind neimpozitate şi, în felul acesta, le-ar creşte salariile“, a precizat prof. dr. Vasile Astărăstoae, menţionând că Ministerul Educaţiei Naţionale este cel care ar urma să plătească bursele. (Bogdan Cronţ)



.jpg)