Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
R. Moldova, condamnată la CEDO
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova pentru maltratarea unui tânăr după protestele violente din 7 aprilie 2009. CEDO i-a dat câştig de cauză tânărului Andrei Taraburca, care a acuzat faptul că a fost reţinut ilegal de poliţişti în timpul protestelor împotriva fraudării alegerilor din aprilie 2009 şi că a fost bătut până şi-a pierdut cunoştinţa, iar medicii legişti au refuzat să constate urmele de violenţă de pe corpul său. Ulterior, justiţia din R. Moldova a refuzat să pornească o urmărire penală în acest caz. Curtea de la Strasbourg a constatat violarea art. 3 al Convenţiei Europene pentru Drepturile şi Libertăţile Fundamentale, prin aplicarea relelor tratamente şi lipsa unei investigaţii eficiente, şi a obligat Guvernul de la Chişinău să-i plătească lui Andrei Taraburca prejudicii morale şi materiale în valoare de 16.500 de euro.



.jpg)