Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Referendum, în 2009, pentru primirea românilor la muncă în Elveţia

Referendum, în 2009, pentru primirea românilor la muncă în Elveţia

Data: 12 Septembrie 2008

▲ De anul viitor, românii ar putea să circule fără restricţii în Elveţia, dacă cetăţenii acestei ţări se vor pronunţa afirmativ în cadrul unui referendum ce va fi organizat cel mai probabil în luna februarie ▲ Elveţia, ţară ne-membră a UE, are un acord încheiat cu Bruxellesul în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor ▲

Elveţia nu mai priveşte România ca pe o ţară europeană săracă, ministrul elveţian al Economiei, Doris Leuthard, declarând că această imagine, creată de unele persoane, nu mai corespunde realităţii şi există câteva semne de optimism, precum creşterea economică, înfiinţarea de noi locuri de muncă, formarea unor tineri cu o educaţie bună şi o rată scăzută a şomajului. „Românii au avut din ce în ce mai puţine motive să-şi părăsească ţara din cauza schimbărilor“, susţine Doris Leuthard. Astfel, în 2007, numai 600 de români au ales să vină în Elveţia, a menţionat oficialul elveţian. El a afirmat că temerile privind un aflux uriaş de români în Elveţia, în cazul în care este extins un acord privind forţa de muncă, sunt nefondate. Autorităţile elveţiene ar putea organiza un referendum, în luna februarie a anului viitor, pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte libera circulaţie a românilor în acest stat. Acest lucru se întâmplă după aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană (UE), Elveţia urmând să decidă dacă va extinde acordul pe care îl are cu Bruxellesul, pe acest segment. „Oamenii de afaceri elveţieni susţin libera circulaţie a românilor în Elveţia. De asemenea, este o problemă actuală dezbătută de Parlamentul elveţian şi socie-tatea civilă“, a menţionat şi ministrul român Varujan Vosganian, după întâlnirea cu omologul elveţian. Peste 2.000 de români lucrează în firmele cu capital elveţian din România, potrivit declaraţiilor ministrului român al Economiei şi finanţelor. Guvernul elveţian a propus o contribuţie de 181 de milioane de franci elveţieni (161,2 milioane de dolari) pentru dezvoltarea României, o parte fiind destinată comunităţii rrome, pentru a ajuta la integrarea acesteia.