Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Regina Marii Britanii s-a supărat pe Sarkozy
Moment de tensiune între palatele Buckingham şi Elysée. Regina Elisabeta a II-a s-a simţit ofensată de faptul că nu a fost invitată de preşedintele Franţei să participe la ceremoniile ce vor marca, la 6 iunie, împlinirea a 65 de ani de la debarcarea forţelor aliate în Normandia. Potrivit cotidianului britanic „Daily Mail“, nemulţumirea suveranei britanice pare cu atât mai mare, cu cât Nicolas Sarkozy l-a invitat la ceremonie pe premierul Gordon Brown, iar oaspetele de onoare al evenimentului va fi preşedintele american Barack Obama. Întâlnirea are o accentuată valoare simbolică a prieteniei franco-americane, la şase luni de la inaugurarea mandatului liderului de la Casa Albă. Purtătorul de cuvânt al Guvernului francez a declarat că regina Marii Britanii este binevenită la manifestări, dar invitaţia a fost adresată Guvernului britanic şi acestuia îi revenea rolul de a desemna nivelul de reprezentare a ţării sale la eveniment.



.jpg)