Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Reguli pentru imigranţi
Preşedinţia franceză a UE are în vedere ajungerea, la reuniunea miniştrilor europeni ai Justiţiei şi Afacerilor interne, din 25 septembrie, la un acord asupra pactului european privind imigraţia şi azilul, elaborat de Franţa. Textul va fi supus spre adoptare oficială de către şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale UE, cu ocazia Consiliului European din 15-16 octombrie. După negocieri dificile, statele europene şi-au dat acordul politic de principiu, la începutul lunii iulie, asupra elaborării unui pact european pentru imigraţie şi azil, acest document fiind o prioritate a Preşedinţiei franceze a UE.



.jpg)