Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Renaște turismul balnear la Borsec
Autorităţile din staţiunea Borsec fac eforturi pentru a pune la punct ultimele detalii înainte de deschiderea noului centru balnear, programată a avea loc la mijlocul lui decembrie. Centrul cuprinde o zonă spa şi o bază de tratament, cu o suprafaţă de 2.900 mp şi o capacitate de 1.000 de persoane pe zi vara şi 700 de persoane în timpul iernii. Acum este în faza de avizare, selecţia personalului fiind în mare parte finalizată.
„Mare parte a personalului a fost intervievat, deja din 10 noiembrie partea medicală va fi angajată, pentru că trebuie să urmeze un curs de trei săptămâni. Din 1 decembrie şi restul personalului va fi angajat, de la recepţioneri la casieri şi contabili. Vom porni cu 47 de persoane, mai căutăm încă doi fizioterapeuţi. Și la fochişti stăm mai prost, dar rezolvăm, există soluţii la toate”, a declarat primarul staţiunii, Mik Jozsef, pentru Agerpres.
Construcţia centrului balnear din Borsec a început acum aproape 12 ani, în 2011, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării. După un an şi jumătate, s-a sistat orice finanţare. Aşa s-a ajuns, în 2016, la contractarea unui credit bancar, la care s-au adaugat bani de la Ministerul Turismului, Consiliul Judeţean Harghita şi bugetul local. Investiţia totală s-a ridicat la circa 8 milioane de euro.
„Eu cred că acesta este viitorul Borsecului, iar după deschiderea centrului chiar vom putea vorbi de turism adevărat şi vom putea păşi într-o altă dimensiune”, a punctat Mik Jozsef.
Staţiunea, situată în judeţul Harghita, la o altitudine între 850 şi 930 m, este cunoscută pentru izvoarele de apă minerală, microclimatul deosebit, cu variaţii mici de temperatură, aerul bogat în ozon, flora şi fauna subalpină. (C. Z.)