Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Roma: Prefectul cere şi fotografierea copiilor de ţigani
Recenzarea ţiganilor din capitala Italiei care nu au împlinit încă 14 ani ar putea fi făcută prin fotografiere şi nu prin amprentare - este soluţia pe care ar putea-o adopta comisarul extraordinar pentru problema rromilor din capitală, Carlo Mosca, prefectul Romei, care şi-a exprimat recent perplexitatea cu privire la amprentarea şi a minorilor nomazi. Pentru a rezolva situaţia de urgenţă privind ţiganii, prefecţilor li s-a dat posibilitatea de a alege sistemul cel mai potrivit, cu condiţia să ajungă la un acord în acest sens. Deocamdată însă, poziţiile prefecturilor din Roma, Milano şi Napoli sunt încă diferite.
Recensământul la Roma va începe pe 10 iulie şi vizează un număr de aproximativ 9.000 de nomazi. Recensământul comunităţii nomade va începe în cele 50 de tabere ilegale prezente pe teritoriul capitalei, el urmând să fie efectuat de către forţele de ordine - poliţie şi carabinieri - şi de operatori ai Crucii Roşii.
Plenul Parlamentului European va discuta luni după-amiază propunerea privind instituirea unei bănci de date pentru rromi, propunere avansată de anumite partide din Italia (socialişti, liberal-democraţi, Verzi) care vor prezenta o rezoluţie în acest sens, şi care urmează să fie votată marţi sau miercuri. Ministrul de Interne, Roberto Maroni, a declarat ferm că în Italia nu va fi creată nici o bancă de date pentru ţigani. Măsurile prevăzute de ordonanţele din 30 mai prevăd un recensământ în adevăratul sens al cuvântului, care se va încheia pe 15 octombrie, în rândul celor 700 de comunităţi de nomazi din Italia, în care se află reprezentanţi ai comunităţii rrome din România, dar şi ţigani italieni şi nomazi care provin din ţări extracomunitare.