Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România ar avea nevoie de 40.000 de combine
România dispune la nivel naţional de 25.000 de combine, însă ar avea nevoie de 40.000 ca să finalizeze recoltatul grâului în 15 zile, perioada optimă în care pierderile sunt minime, a declarat, pentru Agerpres, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu. „În agricultură, cea mai importantă lucrare din veriga tehnologică este recoltatul. Dacă nu reuşim să recoltăm într-un timp foarte scurt, pierderile sunt mult mai mari decât cele înregistrate cu celelalte lucrări din aşa-zisul «butoi al lui volnic», unde fiecare doagă reprezintă o lucrare: arat, discuit, pregătirea patului germinativ, sămânţă, semănat, tratamente, îngrăşăminte etc. Degeaba luăm tractoare, remorci şi mijloace de transport performante dacă nu avem utilajul cel mai important: combina. România dispune la ora actuală de numai 25.000 de combine, din care 14.700 sunt în stare bună şi foarte bună, dar în jur de 10.000 sunt într-o stare precară“, a precizat Botănoiu.
Deşi nu a avansat un procentaj al pierderilor provocate de aceste cauze, Botănoiu a afirmat că orice ploaie căzută când grâul este la maturitate deplină duce la diminuarea cu 2% a conţinutului de gluten. (Cristina Zamfirescu)