Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România nu îndeplineşte criteriile pentru aderarea la zona euro
România nu îndeplineşte nici unul din criteriile pentru aderarea la zona euro, respectiv stabilitatea preţurilor, poziţia bugetară a guvernului, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa dobânzilor pe termen lung, întâmpinând însă şi obstacole legislative, a anunţat Comisia Europeană (CE). Raportul de Convergenţă pentru 2010 al CE arată că inflaţia din România s-a situat peste valoarea de referinţă din Uniunea Europeană (UE) încă de la aderarea ţării la spaţiul comunitar în 2007. Statul român nu îndeplineşte nici criteriul privind poziţia bugetară. România este în prezent supusă unei proceduri de deficit excesiv, având ca termen anul 2012 să aducă balanţa negativă a cheltuielilor publice sub limita de 3% din PIB. Totodată, pentru a adera la zona euro, moneda unui stat trebuie inclusă în mecanismul ratelor de schimb (ERM II). Cursul leului este liber, iar turbulenţele de pe pieţele financiare, începând cu a doua jumătate a anului 2007, au determinat o depreciere substanţială a leului, agravată şi de dezechilibrele macroeconomice interne ale ţării. În ultimele 24 de luni, leul s-a depreciat faţă de euro cu 12,9%. Ca urmare a analizei compatibilităţii legale şi a îndeplinirii criteriilor de convergenţă, luând în calcul şi factori suplimentari, Comisia consideră că România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea euro.