Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România, pe ultimul loc într-un clasament al bunăstării copiilor
România figurează pe ultimul loc în clasamentul bunăstării copiilor, dintre 29 de state analizate de UNICEF. „Dacă reducerea cheltuielilor vizează educaţia şi familiile modeste, factura este prezentată copiilor acum.“
„Politicile de austeritate din statele dezvoltate afectează copiii“, este semnalul de alarmă tras de organizaţia mondială UNICEF, în raportul anual privind situaţia copiilor în ţările cu economii avansate.
„Numeroase guverne afirmă că vor să soluţioneze problema datoriilor, pentru a nu lăsa această povară generaţiilor viitoare. Însă, dacă reducerea cheltuielilor vizează educaţia şi familiile modeste, factura este prezentată copiilor acum“, a declarat Chris de Neuburg, şeful Centrului pentru cercetări politice şi sociale al UNICEF.
Raportul prezentat ieri la Geneva examinează schimbările condiţiei copilului în deceniul 2000-2010 într-un număr de 29 de state, pe baza notelor medii obţinute la cinci dimensiuni ale bunăstării copiilor, care iau în calcul 26 de indicatori comparabili la scară internaţională. Olanda ocupă primul loc în acest clasament, fiind singura ţară care se clasează în primele cinci locuri la toate dimensiunile luate în calcul: bunăstarea materială, sănătate şi siguranţă, educaţie, comportamente şi riscuri, locuinţă şi mediu. Totodată, raportul UNICEF arată faptul că nu există o legătură directă între nivelul de bunăstare a copiilor şi PIB-ul pe cap de locuitor. Astfel, Cehia a obţinut un loc mai bun decât Austria, Slovenia este mai bine clasată decât Canada, iar Portugalia are un rezultat superior celui al Statelor Unite ale Americii. După Olanda, patru ţări nordice (Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia) ocupă primele locuri în clasamentul bunăstării copiilor, în timp ce ultimele patru locuri sunt ocupate de trei dintre cele mai sărace ţări luate în calcul în acest top - Letonia, Lituania şi România, dar şi de una dintre cele mai bogate, Statele Unite.
Clasări proaste „pe linie“
Potrivit raportului UNICEF, singurele ţări în care mortalitatea infantilă depăşeşte rata de şase decese la 1.000 de naşteri sunt Statele Unite, Letonia, România şi Slovacia. La capitolul „reuşita şcolară“ (scor mediu la citit, matematică, cunoştinţe ştiinţifice la vârsta de 15 ani), România se distinge prin faptul că scorul obţinut este mai mic cu peste 40 de puncte faţă de ţara situată deasupra sa, notează UNICEF. În ceea ce priveşte obiceiul de a lua micul dejun, în cele 29 de ţări, cu excepţia României şi a Sloveniei, peste 50% dintre copii mănâncă în fiecare dimineaţă.
În continuare, în ceea ce priveşte natalitatea la adolescenţi, Statele Unite, România, Marea Britanie şi Slovenia au ratele cele mai ridicate (peste 29 la 1.000 de naşteri); fumatul: Austria, Ungaria, Letonia, Lituania, Cehia, România şi Slovacia prezintă ratele cele mai mari, iar la gradul de poluare atmosferică, Grecia, Italia, Letonia, Polonia şi România prezintă cele mai proaste rezultate.