Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Românii din străinătate vor putea vota în 184 de secţii
Cetăţenii români din străinătate vor putea vota, la alegerile europarlamentare din 7 iunie, în 184 de secţii de votare din 93 de ţări. Potrivit legislaţiei pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cetăţenii români vor putea vota şi în situaţia în care se află temporar în străinătate, spre exemplu ca turişti, spre deosebire de scrutinul precedent, când au avut drept de vot doar persoanele care aveau domiciliul sau reşedinţa în ţara în care se aflau în momentul votului. Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor Externe atenţionează că, potrivit legislaţiei în vigoare, cetăţenii români care se înscriu pe listele de vot dintr-un alt stat membru nu vor mai avea dreptul să voteze la alegerile europarlamentare din România.
Ca şi la alegerile precedente, cele mai mult secţii de votare din străinătate se află în Italia. Dintr-un total de 16 secţii, două vor fi deschise la Roma şi câte una în oraşele Ancona, Napoli, Bari, Catania, Milano, Torino, Genova, Treviso, Padova, Trento, Trieste, Bologna, Florenţa, Udine. În Spania, vor fi deschise nouă secţii - în oraşele Madrid, Bilbao, Ciudad Real, Almeria, Barcelona, Zaragoza, Sevilla, Castellon de la Plana şi Alcala de Henares. În Franţa, vor fi deschise opt secţii - la Paris, Nantes, Bordeaux, Brest, Lyon, Marsilia, Nisa, Toulouse şi Strasbourg. La Chişinău vor funcţiona patru secţii, în incinta misiunilor diplomatice ale României. Pe continentul american, cele mai multe secţii de votare - 19 - vor fi deschise în SUA, la Washington, Antalia, Charlotte, Hollywood, Dallas, Huston, Norfolk, Cleveland, Larose, New York, Philadelphia, Boston, Bridgeport, Los Angeles, Portland, Las Vegas, Phoenix, Chicago şi Detroit, iar în Canada patru secţii, la Ottawa, Moncton, Toronto şi Montreal. În Australia vor fi 3 secţii de vot - la Canberra, Sydney şi Melbourne.