Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Românii nu mai au de unde să economisească
Veniturile totale medii lunare ale unei gospodării au scăzut uşor în al doilea trimestru al anului faţă de primele trei luni, de la 2.342 de lei, la 2.337 de lei, iar cheltuielile medii lunare s-au situat la acelaşi nivel, de puţin peste 2.000 de lei, reprezentând 87,5% din venituri, potrivit datelor prezentate de Institutului Naţional de Statistică (INS). În ceea ce priveşte cheltuielile, raportul arată că principalele destinaţii sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei.