Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Rusia ameninţă să-şi facă bază de bombardiere în Cuba
Avioane militare ruseşti ar putea din nou să aibă bază în Cuba, ca ripostă la amplasarea în Europa de est a scutului antirachetă american, pe care Moscova îl percepe ca o ameninţare directă la securitatea sa, a scris luni cotidianul rus „Izvestia“. „Până când ei vor desfăşura sistemul lor antirachetă în Polonia şi Cehia, avioanele noastre strategice vor fi deja în Cuba“, a declarat o sursă din cadrul aviaţiei strategice ruse pentru „Izvestia“. „Sunt discuţii pe această temă, dar deocamdată numai discuţii. Însă nu aş spune că aceste discuţii nu sunt legate de nişte proiecte reale“, a mai declarat aceeaşi sursă citată de „Izvestia“.
În principiu, adaugă cotidianul rus, bombardierul supersonic Tu-160 şi bombardierul strategic Tu-95MS sunt în măsură, prin capacităţile lor, să zboare până în Cuba, dar posibilităţile lor tehnice sunt limitate. De aceea, o soluţie politică este necesară, adaugă ziarul menţionat. Potrivit „Izvestia“, în prezent, Rusia poartă negocieri cu statul cubanez pentru livrarea unor avioane de transport, nu de mult fiind livrate Cubei două avioane IL-96 şi patru TU-204 - două de pasageri şi două de transport. În context, ziarul aminteşte declaraţia ambasadorului rus la Havana, Mihail Kaminin, care afirma recent că relaţiile ruso-cubaneze au devenit destul de bune şi că ele nu depind de nici o conjunctură politică. În cazul aterizării unor avioane ruse în Cuba, acestea ar fi la numai 150 de km de coasta americană. Astfel, ar renaşte imediat tensiunea militară în zonă, situaţia amintind de Războiul Rece şi de criza rachetelor nucleare din 1962.