Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Rusia avertizează Georgia că se îndreaptă spre război
Moscova a atenţionat, duminică, în legătură cu riscul producerii unui conflict militar „de mare anvergură“ între Georgia şi regiunea separatistă Osetia de Sud, sprijinită de Rusia şi unde tensiunile sunt din ce în ce mai mari. Într-un comunicat oficial, Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei subliniază că situaţia din regiune „s-a degradat în mod brusc pe 1-2 august“. Şase persoane, între care trei membri ai forţelor de securitate, au fost ucise, iar alte şapte au fost rănite vineri de tiruri ce proveneau de pe poziţii georgiene, potrivit liderilor osetini, în timp ce Tbilisi afirmă că osetinii au tras primii.
Potrivit Interfax, MAE rus face apel la liderii celor două părţi în vederea unei atitudini de reţinere şi consideră extrem de important să fie reluate negocierile pe marginea reglementării conflictului. „Considerăm extrem de important să fie reluat procesul de negocieri în formatul Comisiei mixte de control şi să fie iniţiate întâlniri de lucru între reprezentanţi ai părţilor aflate în conflict“, se spune în comunicat. În document se subliniază că acordul privind nereluarea acţiunilor militare şi garanţiile de securitate, pe care cele două părţi l-au semnat la iniţiativa Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), constituie „o prioritate indiscutabilă“.