Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Salariile nu vor scădea, dar nici nu vor creşte
Şeful statului, Traian Băsescu, a afirmat că vor fi suficienţi bani pentru a plăti salarii, „aşa cum a fost proiectat bugetul“, şi că la sosirea delegaţiei FMI în România a insistat asupra acestor două aspecte: nemodificarea TVA şi a cotei unice. Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că, dacă şomajul va ajunge în jurul a 10%, atunci „este clar că vom avea mari probleme sociale, însă nu se va ajunge la o asemenea rată
Preşedintele Traian Băsescu a dat asigurări, marţi seară, într-o emisiune televizată, că salariile bugetarilor nu vor scădea în anul 2009, dar nici nu vor creşte, obiectivul Guvernului fiind „să le ţină îngheţate, să nu scadă“. Şeful statului a afirmat că vor fi suficenţi bani pentru a plăti salarii, „aşa cum a fost proiectat bugetul“, arătând, însă, că „problema este dacă se fac veniturile la buget, aşa cum au fost proiectate“. De asemenea, el a respins ideea că Executivul ar putea recurge la concedieri, pentru a putea plăti salariile. „Eu sper să nu se ajungă la situaţia în care să nu plătim salarii sau pensii. Ar fi dramatic să ajungem la această situaţie, tocmai de aceea susţin că trebuie să fim prudenţi - o îngheţare a salariilor, ceea ce orice stat normal face, în condiţiile în care nu creştem nici TVA, nu modificăm nici cota unică de impozitare“, a afirmat Traian Băsescu. El a subliniat că, la sosirea delegaţiei FMI în România, a insistat asupra acestor două aspecte: nemodificarea TVA şi a cotei unice. „Eu cred că aceşti doi piloni sunt doi piloni de consecvenţă, de predictibilitate şi ei trebuie menţinuţi inclusiv în perioadă de criză“, a spus Băsescu. El a mai arătat că, în primele trei luni ale anului, România a avut lunar venituri cu 6-7% mai mici decât cele prognozate. „Ministerul Finanţelor s-a dus pe piaţă şi s-a împrumutat, pentru a plăti la timp salariile, pentru a plăti la timp pensiile, pentru a nu diminua nimic, dar din acest punct de vedere, oricine mă va consulta, voi spune este o mare eroare orice creştere de salarii în acest moment. Trebuie să le menţinem aşa, pe de altă parte, trebuie să avem grijă, în toate condiţiile, să nu se deprecieze leul, pentru a menţine puterea de cumpărare a salariaţilor, a pensionarilor“, a spus Traian Băsescu. Dacă şomajul va ajunge la 10%, vor fi mari probleme sociale De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că, dacă şomajul va ajunge în jurul a 10%, atunci „este clar că vom avea mari probleme sociale“, însă a precizat că instituţiile statului „arată că în momentul de faţă nu avem o astfel de perspectivă dacă gestionăm lucrurile cum trebuie“. El a spus că putem atinge un şomaj de 6% sau 6,5%, „dar nu un şomaj cu două cifre“. Băsescu a adăugat că, dacă s-ar ajunge la un şomaj cu două cifre, atunci am putea discuta despre o criză socială. „Până atunci, avem obligaţia să facem tot ce trebuie pentru a evita acest derapaj“, a continuat el. În altă ordine de idei, Băsescu a mai declarat că marţi au fost viraţi banii de la FMI către BNR, peste 5 miliarde de euro şi, de asemenea, ECOFIN a aprobat creditul de 5 miliarde de euro pentru ţara noastră, prima tranşă urmând să intre înainte de luna iulie. „S-au virat banii de la FMI către Banca Naţională a României . Sperăm că mâine vor fi şi înregistraţi în Banca Naţională peste cinci miliarde de euro şi tot azi (marţi - n.r.) ECOFIN a aprobat creditul de 5 miliarde de euro pentru România, din care prima tranşă, circa 1,5 miliarde, va intra înainte de începutul lunii iulie“, a spus Băsescu.