Anul trecut, în România trăiau 3,46 milioane de persoane în sărăcie relativă, adică în gospodării al căror venit disponibil era sub 2.036 lei/lună de persoană, arată Institutul Naţional de Statistică
Salvarea minerilor chilieni sensibilizează întreaga lume
Operaţiunea de salvare a minerilor chilieni, transmisă în direct de jurnalişti din întreaga lume, a reuşit să mişte întreaga planetă şi să adune mai mulţi spectatori decât Campionatul Mondial de Fotbal, semnalează presa spaniolă, apreciind că două miliarde de persoane au urmărit deznodământul celor 69 de zile petrecute de mineri în subteran, la 700 de metri adâncime. "Sosirea ultimului dintre cei 33 de mineri a fost primită la suprafaţă în strigătele de bucurie ale privitorilor, punând astfel capăt coşmarului de 70 de zile prin care au trecut", notează cotidianul "El Pais".



.jpg)