Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Scădere dramatică a populației în Bulgaria
Populaţia Bulgariei s-a redus cu 11,5% în ultimul deceniu, cel mai mare declin demografic înregistrat după căderea regimului comunist, a anunţat Institutul bulgar de statistică, prezentând primele rezultate ale recensământului întreprins în septembrie - octombrie 2021, transmite AFP, preluat de Agerpres.
Astfel, Bulgaria are în prezent 6,25 milioane de locuitori, comparativ cu 7,35 milioane în 2011 și cu 9 milioane în 1989. Regresul este atât de mare încât populația a ajuns, ca număr, la nivelul anului 1934.
Acest declin puternic este cauzat de rata de mortalitate cea mai ridicată din UE pe fond de netă îmbătrânire demografică, dar şi de plecările în străinătate, mai ales în rândul tinerilor, a explicat presei directorul institutului, Serghei Ţvetarski.
La ora actuală, persoanele de peste 65 de ani formează aproape un sfert din totalul populaţiei, comparativ cu 18,5% acum zece ani. Totodată, la fel ca în cazul altor state ex-comuniste, şi din Bulgaria s-a emigrat masiv după 1989, dar mai ales după aderarea la UE în 2007.
Dacă la ieşirea din comunism țara vecină atingea 9 milioane de locuitori, numărul lor a scăzut la 8,5 milioane în 1992, apoi la 7,9 milioane în 2001 şi la mai puţin de 7 milioane la finele anilor 2010, o involuţie demografică ce o plasează printre ţările cu cea mai masivă depopulare. Potrivit lui Ţvetarski, citat de site-ul Dnevnik, populaţia de acum este comparabilă numeric cu cea din anul 1934.
Recensământul, ale cărui date finale vor fi publicate la mijlocul lui 2022, mai relevă că Sofia, cu o populaţie de 1,5 milioane de locuitori, este singurul oraş mare care a înregistrat o creştere demografică (+14,7% faţă de precedentul recensământ). (C. Z.)