Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Schimbările climatice provoacă 300 de mii de decese anual
Schimbările climatice cauzează moartea a 300 de mii de persoane pe an şi produce un cost economic de 125 de miliarde de dolari (circa 90 de miliarde de euro), potrivit unui raport al Forumului Umanitar Global, prezentat vineri la Londra - informează agenţia spaniolă de presă EFE. Publicarea acestui studiu, care se bucură de sprijinul mai multor institute şi agenţii internaţionale, se încadrează într-o strategie de „presiuni“ asupra guvernelor, pentru a se ajunge la un acord la Summitul Mondial privind Clima, care se va desfăşura în luna decembrie la Copenhaga. Fostul secretar general al ONU, Kofi Annan, şi-a exprimat regretul că, din cauza actualei crize economice, lupta împotriva schimbărilor climatice a trecut în plan secund. „Din păcate, schimbările climatice nu vor aştepta“, a avertizat Kofi Annan. Raportul mai arată că acest fenomen afectează în prezent peste 300 de milioane de persoane, iar consecinţele fenomenului de încălzire climatică prejudiciază în special ţările mai sărace, care emit numai 1% din cantitatea de dioxid de carbon. Previziunile specialiştilor pentru anul 2030 arată că, dacă se va continua în acest ritm, schimbările climatice ar putea provoca moartea a 500 de mii de persoane pe an, ar afecta 600 de milioane de persoane şi ar reprezenta un cost economic de 300 de miliarde de dolari (circa 215 miliarde de euro).