Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Şcoala de bursă la ULBS
Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu şi AS Financial Markets, companie specializată în organizarea de cursuri de autorizare în piaţa de capital, au încheiat un parteneriat pentru implementarea programului de educaţie financiară „Şcoala de Bursă“ în rândul studenţilor ULBS, prin susţinerea unor serii de cursuri gratuite. Cursul inaugural a avut loc joi, 30 octombrie, parteneriatul fiind semnat pe o perioadă de un an (mai 2014 - mai 2015), cu posibilitate de prelungire. Cursurile sunt organizate în trei module: iniţiere, mediu, avansat, începând cu anul universitar 2014-2015. „Şcoala de Bursă“ este o iniţiativă educaţională de promovare a educaţiei financiare; este un concept nou, prin care oameni foarte bine pregătiţi şi cu experienţă semnificativă pe piaţa de capital vor transmite cunoştinţele lor categoriei celei mai receptive şi deschise la nou, studenţii. Cursurile sunt organizate pentru studenţii ULBS, indiferent de specializare.