Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Scrisoarea de intenţie cu FMI nu a obţinut avizul CES
Scrisoarea de intenţie a Guvernului cu Fondul Monetar Internaţional nu a obţinut, luni, avizul Consiliului Economic şi Social (CES). "Timpul este limitat şi ar fi bine ca scrisoarea de intenţie să plece într-o săptămână", a declarat ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu. În locul avizului, CES va trimite Guvernului o scrisoare în care va comunica poziţia părţilor - sindicatele nu au fost de acord, patronatele sunt de acord cu amendamente, iar Guvernul susţine scrisoarea în forma actuală. Pachetul de măsuri prezentat de preşedintele Traian Băsescu vizează reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, a pensiilor şi ajutorului de şomaj cu 15%, îngheţarea pensiilor anticipate, impozitarea tichetelor de masă, a câştigurilor de capital, anularea facilităţilor fiscale pentru industria IT. De asemenea, în analiza Guvernului se află şi alte măsuri, precum anularea facilităţilor de transport pentru pensionari, reducerea cu 25% a burselor pentru elevi, studenţi, doctoranzi, a burselor de cercetare, diminuarea cu 15% a drepturilor elevilor şi studenţilor, reducerea deconturilor pentru transport, asistenţă medicală pentru instituţiile bugetare, reducerea subvenţiilor etc.