Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Se modifică Legea de acordare a despăgubirilor pentru inundaţii

Se modifică Legea de acordare a despăgubirilor pentru inundaţii

Data: 15 Septembrie 2008

▲ Legea trebuie modificată, astfel încât răspunderea să fie împărţită între asigurator, producătorii agricoli şi în cele din urmă aceasta să revină statului ▲ Prin modificarea legii va fi completă şi lista factorilor de risc, prevăzuţi pentru despăgubirea asiguraţilor ▲ Însămânţarea rapiţei este total compromisă în Dobrogea, sudul Moldovei şi Banat ▲

Ministerul Agriculturii intenţionează să modifice Legea 381/2002, privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, astfel încât, pentru culturile asigurate, Statul să nu mai suporte întreaga sumă pentru suprafeţele calamitate, a declarat Gheorghe Albu. Secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Gheorghe Albu, a afirmat că „legea trebuie modificată, astfel încât răspunderea să fie împărţită între asigurator, producătorii agricoli şi în cele din urmă aceasta să revină statului. Lăsând totul doar în seama Statului, nu putem găsi banii pentru despăgubiri“, a precizat Gheorghe Albu. Acesta a spus că o altă modificare adusă Legii va fi aceea de „despăgubire a arendei sau a concesiunii“, prin care se cere majorarea sumei acordate ca despăgubire cu suma care ar fi trebuit plătită de către arendaş, arendatorului. Astfel, potrivit lui Albu, arendaşul care are afectată o cultură, care a fost însămânţată pe un teren concesionat, va primi despăgubire şi pentru cheltuielile generate de plata arendei. Potrivit lui Adrian Rădulescu, director de cabinet în cadrul MADR, suma acordată ca despăgubire va lua în considerare şi cheltuiala cu arenda, urmând astfel să fie majorată şi stabilită prin hotărâre de guvern. „Vrem să modificăm legea în maximum două-trei săptămâni, pentru că e o lege în care te asiguri la o societate de asigurări, dar Statul este nevoit să plătească daunele“, a mai adăugat reprezentantul MADR.

Prima condiţie este ca gradul de afectare să fie de minimum 30%

Pentru acordarea despăgubirii, condiţia pusă de societatea de asigurări este aceea ca respectiva cultură să fie afectată în proporţie de 30%. Totodată, prin modificarea legii va fi completă şi lista factorilor de risc prevăzuţi pentru despăgubirea asi-guraţilor. În ceea ce priveşte decretarea stării de calamitate generate de secetă, reprezentantul MADR spune că şansele ca agricultorii să fie despăgubiţi sunt minime. Totodată, Albu a spus că seceta influenţează şi culturile de toamnă, iar însămânţarea rapiţei este total compromisă în Dobrogea, sudul Moldovei şi Banat. Acesta a mai spus că, tot din cauza secetei, producţia de floarea-soarelui de anul acesta va fi mai mică cu până la 30% decât anul trecut. Pe de altă parte, Marcel Cucu, preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a declarat că aproximativ 20 de judeţe sunt afectate, parţial sau total, de secetă. „Producţia de floarea-soarelui va fi mai mică cu 60% faţă de anul trecut, cu cantităţi sub 1.000 de kilograme la hectar, iar cea de soia este compromisă total“, susţine Marcel Cucu.

Exportul de ovine se va cifra la 170 de milioane de euro

În altă ordine de idei, specialiştii în domeniu au anunţat că exportul de ovine se va ridica la 2,5 milioane de capete, cu o valoare de 170 de milioane de euro, în 2008, rămânând aproximativ constant faţă de anul trecut. Potrivit lui Mihai Dumitriu, preşedintele Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor Români de Ovine, 80% din producţia destinată exportului merge către piaţa comunitară, 10% reprezintă exportul în ţările arabe, iar 10% este exportul către alte ţări. „Exporturile în viu sunt de 90%, iar exportul de carne de oaie este de 10%. Primele trei ţări clasate după cantitatea importată sunt Grecia, Italia şi Franţa. Anul trecut, Grecia a importat un milion de capete, iar Italia - 800 de mii“, a precizat preşedintele patronatului. Printre ţările în care România exportă oi se numără şi Germania, Olanda, Spania, Ungaria, Bulgaria, dar şi Libanul, Siria sau Libia. „Există 700 de mii de gospodării ţărăneşti care cresc aceste animale, iar 1,5-2 milioane de români se ocupă cu această activitate“, spune Mihai Dumitriu. Acesta a mai precizat că la noi în ţară există 80 de centre de colectare a ovinelor, pentru comerţul intracomunitar, iar 85% din cantitate este asigurată de cei 31 de membri ai Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor Români de Ovine.