Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Separatiştii din Abhazia, pe picior de război cu Georgia

Separatiştii din Abhazia, pe picior de război cu Georgia

Data: 04 Mai 2008

Conflictul diplomatic dintre Georgia şi Rusia devine tot mai grav. Trupele separatiste abhaze, sprijinite din umbră de Moscova, sunt în alertă maximă în perspectiva unei eventuale confruntări cu forţele armate ale Georgiei. „Noi suntem la curent cu proiecte ale părţii georgiene de a face o intervenţie militară în Abhazia. Suntem pregătiţi să facem faţă acestei agresiuni şi unităţile noastre sunt în stare de alertă“, a indicat un oficial abhaz. Mai mult, acesta a avertizat cu privire la un eventual contraatac. „Vreau să avertizez autorităţile georgiene că noi avem nevoie de câteva zile pentru a intra în Kutaisi (un mare oraş în vestul Georgiei) ca ripostă la agresiunea georgiană“, a afirmat el.

Potrivit unei surse militare ruse, citată sâmbătă de agenţiile de presă ruse, Tbilisi, cu participarea unor specialişti străini, a elaborat un plan al unei operaţiuni militare contra Abhaziei, care s-ar putea realiza în următoarele câteva zile. Georgia a calificat, la rândul său, aceste informaţii drept „o provocare al cărei scop este de a dezechilibra partea georgiană şi de a induce în eroare comunitatea internaţională“.

Raporturile între Rusia şi Georgia cunosc o nouă amplificare a tensiunii, după ce Moscova a anunţat, la 16 aprilie, o întărire a relaţiilor sale cu Abhazia şi Osetia de Sud, un alt teritoriu separatist georgian, anunţ interpretat ca o ripostă la angajamentul luat de NATO de a integra într-o zi Georgia, fostă republică sovietică.