Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Simpozion Internaţional ”Cartea. România. Europa”, la Bucureşti
Simpozionul Internaţional "Cartea. România. Europa" se va desfăşura în perioada 20-23 septembrie, fiind organizat de Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi Universitatea din Bucureşti, sub înaltul patronaj al Academiei Române şi al Primăriei Municipiului Bucureşti, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Dimitrie Cantemir.
Potrivit unui comunicat al instituţiei de învăţământ superior, lucrările simpozionului se vor desfăşura în sălile de conferinţă ale Hotelului Intercontinental, în 4 secţiuni paralele: Istoria şi civilizaţia cărţii; Ştiinţele informaţiei. Istoria bibliotecilor; Studii euroasiatice şi afroasiatice; Cantemir şi epoca sa. Drumuri şi frontiere sud-est europene.



.jpg)