Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sistem automat de cotaţii de referinţă pentru cereale
Bursa Română de Mărfuri (BRM) a prezentat joi, la Bucureşti, noul sistem de cotaţii de referinţă pentru cereale, conducerea BRM afirmând că emiterea cotaţiilor este un pas important către dezvoltarea Bursei de Cereale din România. Acest sistem va putea oferi un preţ corect producătorilor agricoli.
Emiterea cotaţiilor de referinţă se va realiza printr-un algoritm bursier, dezvoltat de experţii BRM pe baza a 20 de ani de experienţă în pieţele de mărfuri, în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi cu principalele asociaţii din piaţă. Ministrul agriculturii a susţinut că astfel se va putea oferi un preţ corect producătorilor agricoli, dar şi un sistem de contractare transparent pentru procesatori şi comercianţi. “Anul 2013 ne-a adus aminte de producţiile mari înregistrate în România, dar, din păcate, producătorii nu s-au putut bucura de producţiile mari şi de preţuri corecte, pentru că aţi văzut ce s-a întâmplat cu preţurile. Nu cred că neapărat din cauza pieţei s-a întâmplat acest lucru, ci din lipsa informaţiilor. Procesul de transparentizare a preţurilor şi a producţiilor este un prim pas. Rămâne să-i asigurăm pe fermieri că preţurile cerealelor nu vor mai avea aceste fluctuaţii, respectiv când sunt producţii mici, preţurile sunt foarte mari, iar când sunt producţii mari, preţurile sunt foarte mici“, a precizat ministrul agriculturii, Daniel Constantin, citat de Agerpres. În zilele următoare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va semna un parteneriat cu Bursa Română de Mărfuri, astfel încât, din luna ianuarie, un astfel de mecanism să poată deveni funcţional.
Cotaţiile de referinţă pentru cereale nu vor mai fi calculate în baza informaţiilor primite, ci producătorii, la fel ca şi cumpărătorii, îşi vor afişa preţurile la care vor să vândă sau să cumpere, ţinând cont însă de datele colectate de Ministerul Agriculturii şi de asociaţiile agricole din toate regiunile ţării. De asemenea, va fi luat în considerare şi preţul la export, oferit în portul Constanţa.
Potrivit explicaţiilor oferite în cadrul conferinţei de presă de către şeful BRM, va urma ulterior dezvoltarea conceptului de piaţă, în care se formează tranzacţiile chiar în ringul bursier. „Atunci vom putea vorbi cu adevărat de o Bursă Agricolă“, a spus Septimiu Stoica, şeful BRM, care a subliniat că primele contracte de acest tip vor fi cele cu vânzare şi livrare imediată. „În sfârşit, ultimul pas pe care nu ştim dacă îl vom atinge în cursul anului 2014 (intenţia noastră este să reuşim şi acest lucru, dacă nu în anul următor) va fi acela să realizăm contracte cu produse derivate pentru produsele agricole care vor da posibilitatea nu numai a vânzării-cumpărării acestor produse, a deducerii preţului viitor în momentul prezent, dar şi instrumente de asigurare a riscului. Asigurarea principală a riscului este riscul de preţ.
Începând cu trimestrul al II-lea sau al III-lea al anului viitor, sperăm ca fermierii să se poată adresa direct Bursei de Mărfuri pentru tranzacţii“, a mai spus acesta.
La rândul său, Victor Beznea, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Comercianţilor de Produse Agricole, a vorbit şi el despre avantajele creării acestui sistem de cotaţii de referinţă. „Lucrurile vor fi deschise, vor fi în văzul tuturor. Este o verigă (...) a cărei lipsă au reclamat-o mulţi în România. Ne-ar ajuta pe toţi, pe fermieri în primul rând, pe traderi, băncile care vor să ştie valoarea unui stoc în orice moment, toată lumea va avea de câştigat“, a spus Beznea.
Specialiştii susţin că o astfel de bursă a cerealelor ar fi asigurat agricultorilor preţuri corecte în acest an, când s-au înregistrat producţii-record la grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă.