Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sistemul public de pensii se află la un pas de colaps
Sistemul de pensii public din România se va prăbuşi dacă autorităţile nu iau măsuri urgente pentru a reechilibra situaţia. Acesta este pronosticul dat de recentele analize realizate de Comisia Europeană şi de Banca Mondială. Explicaţia: raportul dintre contribuţii şi beneficii se deteriorează constant, iar declinul demografic pune presiune tot mai mare pe buget. FMI a atenţionat deja că numărul pensionarilor este prea mare comparativ cu cel al salariaţilor, iar ultimele analize nu sunt deloc optimiste. „Asta nu înseamnă neapărat că pensionarilor li se vor micşora pensiile. Nu asta este propunerea noastră. Ceea ce propunem noi este să schimbăm parametrii, aşa încât să facem un sistem public de pensii rezistent în timp“, a declarat Jeffrey Franks, reprezentant FMI.