Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Soluţii pentru stabilizarea preţului pâinii
▲ Patronatele din industria de morărit şi panificaţie solicită, în primul rând, reducerea TVA la pâine ▲ Alte măsuri luate în discuţie se referă la reducerea evaziunii fiscale din sectorul de morărit şi panificaţie, prin timbrarea pâinii, precum şi asigurarea stocurilor de grâu necesare pentru consumul intern ▲ Consumul de pâine în România, în 2006, a fost de 50 kg/locuitor, în timp ce în Germania, spre exemplu, consumul este de 78 kilograme/locuitor ▲
Soluţiile pe care le vom lua pentru stabilizarea preţului pâinii vor fi analizate în următoarea perioadă, împreună cu reprezentanţii din industria de profil şi cu cei ai Ministerului Finanţelor, a declarat ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş. „În măsura în care vom găsi o soluţie pentru stabilizarea preţului pâinii o vom propune Guvernului. La ora actuală Ministerul Agriculturii nu este în măsură să negocieze, să promită sau să facă previziuni pe această temă. Eu sunt deschis la aceste discuţii, dar soluţia nu poate fi luată decât împreună cu Ministerul Finanţelor“, a precizat Remeş. Patronatele din industria de morărit şi panificaţie solicită, în primul rând, reducerea TVA la pâine. Alte măsuri luate în discuţie se referă la reducerea evaziunii fiscale din sectorul de morărit şi panificaţie, prin timbrarea pâinii, precum şi asigurarea stocurilor de grâu necesare pentru consumul intern, în condiţiile în care recolta din acest an este la jumătate faţă de cea din 2006, de numai 2,6 milioane de tone grâu. Ministrul Agriculturii a declarat, recent, că trei sferturi dintre cei care activează pe piaţa pâinii fac evaziune fiscală. „Concluzia că trei sferturi din cei de pe piaţa pâinii, de la producător la comerciant, fac evaziune fiscală a fost conturată în urma diferenţelor de preţ constatate, analizând preţurile declarate în urmă cu doi ani, când nu era secetă“, a precizat ministrul Agriculturii. De asemenea, Remeş consideră că preţul pâinii este nejustificat de mare, în condiţiile în care a fost stabilit în anul 2003, când grâul costa 750 de lei pe tonă, spre deosebire de acest an, când va fi de doar 500 până la 550 de lei pe tonă. Ministrul a mai spus că există suficiente cantităţi de grâu în rezerva de stat. Potrivit preşedintelui Patronatului din industria de morărit şi panificaţie - Rompan, Aurel Popescu, propunerea privind reducerea TVA la pâine până la un nivel de maxim 7% ar putea menţine preţul actual al pâinii, dar ar reduce şi evaziunea din sector. Evaziune fiscală de un miliard de euro „La ora actuală, în întregul sector de morărit şi panificaţie evaziunea fiscală se ridică la un miliard de euro, în condiţiile în care există mai mult de 5.000-6.000 de firme care fac evaziune fiscală, dintr-un total de 8.000 existente pe această piaţă“, a declarat Aurel Popescu. Acesta a precizat că a propus ministrului Agriculturii susţinerea măsurii de reducere a TVA la pâine, în Guvern, de la 19 la 5%, deşi calculele şi analizele au fost făcute pe un procent de 7%. „Remeş ne-a promis că va prezenta această soluţie ministrului Finanţelor şi ulterior premierului. De asemenea, a fost luat în discuţie şi un alt proiect al nostru, cel de timbrare a pâinii, tot pentru reducerea evaziunii, dar numai în condiţiile în care avem garanţia că Ministerul Finanţelor poate face controlul în sector“, a explicat preşedintele Rompan. În ceea ce priveşte asigurarea stocurilor de grâu, Popescu a arătat că procesatorii sunt la mâna comercianţilor pentru că ei au achiziţionat deja tot grâul din piaţă, fiind de altfel şi cei care se ocupă de importurile de grâu. Firmele de morărit şi panificaţie au anunţat că recolta redusă de grâu din acest an va determina creşterea preţului pâinii şi a produselor de panificaţie, cu 35-40%, până la sfârşitul anului. „În maxim două săptămâni vom asista deja o creştere de până la 10%, iar până la sfârşitul anului creşterea va fi de 35-40%. Preţul grâului pe piaţa internă este deja de 6.500 lei vechi/kilogram“, a mai spus Aurel Popescu. Consumul de pâine în România, în 2006, a fost de 50 kg/locuitor, în timp ce în Germania, spre exemplu, consumul este de 78 de kilograme pe locuitor.