Oficialii europeni au cerut reprezentanţilor statelor membre UE să ajungă la un acord asupra bugetului comunitar pentru perioada 2014-2020 şi „să dea un răspuns celor 25 de milioane de şomeri ai Uniunii Europene“, informează Agerpres.
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a anunţat că la negocierile pe bugetul UE 2014-2020, care vor avea loc în reuniunea de astăzi şi vineri a membrilor consiliului, va propune alocarea „mai multor miliarde de euro“ pentru o nouă iniţiativă privind combaterea şomajului în rândul tinerilor. „Pentru mine, imaginea de ansamblu este aceasta: în primul rând, bugetul trebuie să ne ajute să rezolvăm cele mai urgente probleme. Şomajul în rândul tinerilor este acum cea mai mare provocare în Europa. De aceea voi propune o nouă iniţiativă privind locuri de muncă pentru tineri în valoare de mai multe miliarde de euro“, a afirmat Van Rompuy. Preşedintele Consiliului European a adăugat că aceşti bani vor fi îndreptaţi spre regiunile cele mai afectate de şomajul în rândul tinerilor şi a subliniat că, în acelaşi timp, trebuie prioritizate cheltuielile pentru cercetare, inovare şi educaţie, care reprezintă motorul creşterii economice şi crearea de noi locuri de muncă. „Trebuie să maximizăm potenţialul de creştere economică şi creare de locuri de muncă din toate instrumentele noastre, de la coeziune până la agricultură. Avem nevoie de mai multă valoare adăugată pentru banii alocaţi“, a afirmat preşedintele Consiliului European.
Şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso, a cerut, ieri celor 27 de state membre ale blocului comunitar să „dea un răspuns celor 25 de milioane de şomeri ai Uniunii Europene“.
Într-un discurs rostit în faţa Parlamentului European, Barroso a făcut apel la statele membre să ajungă la un acord asupra bugetului comunitar pentru perioada 2014-2020, „care să fie expresia solidarităţii cu ţările care suferă în urma crizei şi care nu dispun de mijloace pentru a-şi ajuta cetăţenii cei mai afectaţi“. José Manuel Durao Barroso a reamintit că executivul european a elaborat deja mai multe iniţiative menite să combată şomajul, cum ar fi redirecţionarea fondurilor din alte programe europene sau propunerea ca guvernele să ofere prin lege o oportunitate lucrativă sau de formare tinerilor care sunt şomeri de cel puţin patru luni. „Bugetul european trebuie folosit pentru acest tip de problematici sociale. Ar fi o dovadă de solidaritate“, a punctat Jose Manuel Barroso în faţa deputaţilor europeni. (Bogdan Cronţ)